Azi se tot pregătește să plouă. Până una-alta, niște versuri frumoase, cu parfum de levănțică, nu strică …
„Zi cu soare,
După ploaie!
În odaia mea — odaie
Albă,
Veselă
Și mică,
Cu parfum de levănțică —
Brațele noastre se-ndoaie
Ca patru raze de soare —
Patru suliți paralele,
Ce pătrund printre perdele
Înfigându-și în covoare
Vârfurile lor rebele!
Nu mai plânge, Mi-Tzu-Ko,
Că-n grădină nu mai plouă
Și-n odaia mea cea mică,
Cu parfum de levănțică,
Nu te mai mira de ce —
În rochița ta cea nouă —
Pari a fi raza de soare
Ce-mi dădu buzna-n odaie,
Dornică de-o sărutare
După ploaie!
Sterge-ți ochii
Nu mai plânge
Mi-Tzu-Ko, tu nu ghicești
Că-n odaia mea cea mică
Cu parfum de levănțică
Ce-ai fost ieri
Azi nu mai ești?
Și nu vezi că Dumnezeu
Ne-a trimis un curcubeu,
Că făptura noastră nouă —
Despărțită ieri în două —
Azi să ne-o-ntregim în soare
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Și s-o-ntindem pe sofa
Printre perne
Și covoare,
Ca și cum odaia mea —
Albă,
Veselă
Și mică,
Cu parfum de levănțică —
Ar mai fi și-odaia ta?
Mi-Tzu-Ko, n-auzi?
Nu vezi?
Sau — ce-auzi și vezi — nu crezi?
N-auzi tu cum sună ora
Fericirii-amandurora?”
Rânduri pentru Mi-Tzu-Ko – Ion Minulescu